brioșe cu oreo

Știu, știu, a cam bătut vântul pe aici (măcar aici să bată vântul și să ningă, dacă afară nu), dar am venit la fix cu o rețetă pe care am încercat-o zilele astea și care mi-a cam rămas pe suflet.

Zilele trecute, Fares a aniversat 85 de ani de activitate, sărbătoare la care am fost și eu prezentă, cu ceai și voie bună, evident. Brioșele cu ciocolată erau atât de bune, încât au fost companionul perfect pentru cana cu ceai. Trebuie să menționez neapărat că Fares au trei noi sortimente de ceai, iar unul din ele mi-a căzut cu tronc rău de tot. Este vorba despre un ceai cu petale de trandafiri (da, obsesia mea pentru gustul petalelor de trandafiri vorbește din nou).

Înainte să vă las rețeta brioșelelor (cred că e cam impropriu spus brioșe, totuși, nefolosind făină și esențe), vă invit să dați o raită pe pagina celor de la Fares, unde puteți vedea poze de la eveniment și istorioarele lor minunate despre plante și tradiții (zău că nu știam că menta are nevoie de un timp de uscare diferit față de sunătoare)

Ingrediente (pentru 12-14 brioșe):

– 5 pachete de biscuiți Oreo a câte 4 bucăți

– 1/2 cană zahăr

– 2 ouă mari

– 1/2 cană iaurt grecesc

– 150 gr brânză de vaci

– extract de vanilie

– 1 vârf cuțit sare

Pentru glazură:

– 1 tabletă ciocolată

– 50 gr. unt

Instrucțiuni

– preîncălzim cuptorul

– în tava pentru brioșe așezăm forme de hârtie (sau dacă nu avem, ungem bine cu unt), în fiecare formă adăugând câte un biscuite

– într-un bol mixăm bine brânza de vaci, adăugând treptat zahărul, vanilia și ouăle

– continuăm să amestecăm, apoi adăugăm și iaurtul grecesc și sarea

– restul de biscuiți îi mărunțim bine, îi aduăgăm în mixul de brioșe

– punem în fiecare formă amestecul

– dăm între 15 și 22 minute la cuptor

– după ce le scoatem, le lăsăm puțin la răcit, între timp putem pune de ceai

– ciocolata și untul le topim în bain marie și folosim crema pentru a glazura brioșele

Atât. La atac!

morning habits

Pentru mine, micul dejun a fost mereu cea mai importantă masă a zilei și sunt un fel de avocat al acestuia, mai ales când aud oameni care mănâncă în grabă dimineața sau nu mănâncă nimic :))))

N-o să țin prelegeri, totuși, că încă nu am atins vârsta corespunzătoare să vorbesc despre toate leacurile băbești (mai așteptați să-mi cadă jumătate de dantură), ci am să las aici două lucruri pe care încerc treptat să mi le induc în ritualul matinal.

1. Apa călduță cu lămâie

Au scris și alții despre ea, vă mai spun și eu puțin.

Simplu, 200 ml de apă călduță+sucul de la o jumătate de lămâie = un car de beneficii:

– poate cel mai important pe lista mea de priorități: mă trezește instant. mai ales în zilele când am câte un seminar în fiecare dimineață și trebuie să mă trezesc devreme, e perfect

conține pectină. pectina este o fibră naturală ce creează senzația de sațietate (favorizând, astfel, și pierderea în greutate)

– menține un pH corect al corpului și este o sursă importantă de antioxidanți

– ajută la digestie și accelerează metabolismul

curăță ficatul și stimulează producerea sucurilor gastrice

– conține mult acid citric, deci ne ține departe de răceli

2. Terciul de ovăz lăsat peste noapte în frigider

Mă simt ca un viking când consum ceva cu ovăz, hihi, dar pentru consumul de dimineață prefer varianta mai leneșă și mai ușor de preparat a terciului. :))

Oricum ar fi gătit, fie că-l fierbem sau la rece, ovăzul TREBUIE lăsat câteva ore la înmuiat, altfel beneficiile se vor transforma în efecte adverse.🙂

Varianta rece este, totuși, micul dejun perfect.

– punem ovăzul într-un bol, amestecăm cu iaurt grecesc și alte ingrediente la alegere (bucăți de banană, dulceață, fructe deshidratate, nuci etc.)

– lăsăm peste noapte în frigider și de dimineață atacăm bolul cu bunătăți.

Ce trebuie să știți despre terciul rece:

– conține thiamină,o substanță care ne ajută să transformăm mâncarea în energie

– conține fier, deci stimulează circulația oxigenului și producția de celule roșii în sânge

proprietăți antioxidante datorate seleniului și manganului

– conține zinc, magneziu și fosfor

– ovăzul are în compoziție o fibră numită beta-glucan, care ajută la reducerea colesterolului și reglarea cantității de zahăr în sânge

10833761_881799648508970_621729365_n

Voi ce obiceiuri aveți dimineața?

tocăniță de cartofi

Când eram mică, aveam în capătul mesei un scaun mare de lemn cu mânere, pe care mă așezam mereu doar eu. Altfel, nu mâncam, sau cel puțin nu aveam aceeași satisfacție. Se-ntâmplă și la case mai mari, nu vedeți câți se bat pe Tronul de Fier?

Nu știu cum s-a ajuns la asta, dar de fiecare dată când mama făcea tocăniță de cartofi, eu o numeam „tocăniță de care stai pe scaun” și o savuram fericită din jilțul meu de lemn :)). Și până-n ziua de azi, așa i-a rămas denumirea în sânul familiei.

Așa că după ce am sunat-o azi pe mama să o întreb care e rețeta ei magică pentru tocănița de stat pe scaun, am dat fuguța în bucătărie și am făcut-o tot după cum m-a tăiat capul.

Ingrediente 

– 2 cartofi mari

– 1 ceapă mare

– pastă de tomate

– 1 ardei capia (opțional)

– sare și piper după gust

– 1 lingură de amestec condimente în ulei de măsline din gama Lidl Deluxe (de aici), eu l-am folosit pe cel cu oțet balsamic în compoziție

Instrucțiuni:

– după ce le curățăm, tocăm ceapa și cartofii cubulețe

– într-o oală punem ulei de măsline, peste care adăugăm lingura de ulei cu amestec de condimente

– călim ceapa în ulei, iar după ce capătă o culoare aurie, adăugăm două linguri de pastă de tomate și eventual ardeiul tocat fin

– turnăm cubulețele de cartofi și 2 căni de apă (sau cât să-i acoperim)

– pe măsură ce tocănița fierbe, mai adăugăm treptat cam 2-3 căni de apă

– adăugăm sare și piper și amestecăm

– după ce s-au fiert bine cartofii, luăm de pe foc și ne bucurăm de ea.

Atât. Numai bună pentru o zi rece de iarnă🙂10819139_881003005255301_176907079_n

focaccia cu usturoi (1)

Se zice că lucrurile simple contează cel mai mult în viață. Sunt de acord, atât timp cât vorbim despre mâncare. De aceea focaccia e printre lucrurile pe care le comand mai mereu în oraș, dar pe care le fac și acasă când mor de poftă, hihi.

Și dacă mai e și cu usturoi, mai c-aș lua bucătarul de soț (asta dacă are barbă), că pe mine nu m-aș lua nici cu zestrea de acasă.

Așa că azi am făcut repejor o focaccia crocantă, cu mult usturoi (zic mult, dar nu-l simt nici pe o măsea)

Ingrediente:

– 3-400 gr. făină

– 25 gr drojdie

– 150 ml apă caldă

– ulei de măsline

– sare

– 4 căței de usturoi (mai mari)

Instrucțiuni:

– într-un vas punem făina+sarea

– într-o cană amestecăm bine apa călduță cu drojdia și mai apoi cu o lingură de ulei de măsline

– turnăm amestecul din cană în vasul cu făină

– 3 din cei 4 căței de usturoi îi tocăm fin, îi punem și pe ei în aluat și apoi amestecăm și frământăm până se formează un aluat moale (dar nu lipicios!)

– lăsăm 20 min la dospit

– ungem o tavă cu ulei, întindem aluatul

– pe deasupra aluatului întindem cățelul de usturoi rămas amestecat cu ulei de măsline

– mai lăsăm aluatul să stea 10-15 minute

– dăm drumul la cuptor, introducem tava și scoatem după 15 minute

FotorCreated

Nu știu cum stau lucrurile la voi, dar la mine nu e niciodată prea mult usturoi ^_^

Food Bloggers Conference – prima ediție

Pe 26 noiembrie, toți bloggerii culinari au lăsat șorțurile acasă, și-au pus de gât badge-urile, au dat tocătorul pe un carnet de notițe și au ciulit urechile la speakerii care s-au adunat la Crowne Plaza Hotel pentru prima ediție a Food Bloggers Conference.

Recunosc, n-am avut timp prea mult de poze (dar sunt, stați liniștiți!) pentru că am avut ce asculta și învăța de-a lungul zilei. Am să trec în agendă lucrurile care mi-au plăcut cel mai mult, ca mai apoi să vă trimit la albumul paginii să vedeți ce ați pierdut:

1.  Floriol a întâmpinat lumea cu un platou uriaș cu brioșe (kudos for the strawberry flavoured ones!)

2. Lidl a avut o activare super drăguță de pay with a share (de pe masa cu bunătăți Deluxe puteai primi orice, dacă fotografiai acel produs și-l puneai pe Instagram sau Facebook). Serios, Lidl, mă convingi din ce în ce mai tare că dacă ai fi bărbat, te-aș lua de soț.

3. Staropramen a provocat participanții să ghicească felurile de mâncare din cele prezentate de ei care se potrivesc cu berea. (partea asta am cam ratat-o, dar știu eu că berea voastră merge bine cu un curry picant)

4. Pe scenă au urcat o groază de speakeri pe care abia așteptam să-i văd și să-i aud (în special pe toți din secțiunea Blog Heroes, pe care-i urmăresc în mod constant și de la care mai învăț câte ceva)

5. Pentru o primă ediție, organizarea a fost impecabilă

Trebuie să recunosc că am luat o grămadă de notițe și idei, dar lucrurile cu care am rămas cel mai mult în minte după conferință au fost următoarele:

– povestea spusă contează mai mult decât rețeta în sine

– storytelling-ul este important și aici

– selectivitatea este importantă

– poveștile despre mâncare provoacă o foame groaznică și un chef de gătit pe măsură (asta dacă pun la socoteală că după conferință, am tăiat-o acasă să fac o porție neserioasă de paste pentru subsemnata)

Gata, vorba lungă e sărăcia omului, eu vreau să vă fac poftă, nu să vă înfometez, așa că delectați-vă cu albumul:

Food Bloggers Conference

10428092_833304776708596_6789579724810453490_n

cheesy strips

Era odată un regat doar din brânză. Străzile erau pavate cu bucăți uriașe de Grana Padano și oamenii se așezau pe bănci din Gouda. Luna era o roată mare de cașcaval și gata, gata, nu mai delirez.

Dar cheesy strips-urile mele sigur ar fi fost stâncile de care se lovea marea de cheesy dip!

Gata, mă adun și las rețeta de cheesy strips aici. Nu chiar ca la KFC, dar tot din categoria „crocant și delicios”.

Ingrediente:

– 10-12 fâșii de telemea tare (puțin veche) tăiate de grosimea degetului mic

– 1 ou

– 2 linguri lapte bătut

– 6 linguri făină

– 1 vârf cuțit chili

– 1 vârf cuțit piper măcinat

– 100 gr unt

Instrucțiuni:

– într-un vas batem oul împreună cu laptele bătut

– în alt vas amestecăm făina cu chili și piperul, apoi adăugăm untul și amestecăm cu mâna până se fac fărâmițe

– luăm fâșiile de brânză, le dăm prin amestecul de făină, apoi prin cel de ou, iar prin cel de făină (eventual mai apăsăm cu mâna, dacă nu se lipește bine făina de brânză) și lăsăm la prăjit cam 1-2 minute pe fiecare parte

– scurgem pe un șervețel și consumăm cu garnitura preferată

IMG_1470[1]Enjoy! )

compot de gutui (pentru consum imediat)

Nu știu cum e la voi, dar la mine toate compoturile ar trebui să fie pentru consum imediat. Că niciunul nu apucă iarna (a trebuit să facă mama de două ori compot de prune anul ăsta, hihi), și cu cât se face mai frig, cu atât mă apucă pofta mai tare.

Așa că, astăzi, coana Mița a trecut la oală, și a și umplut-o cu bunătățuri!

Avem nevoie de:

– 2 gutui măricele

– 3-400 gr. zahăr

– sirop de arțar (opțional)

– 1 l apă (aproximativ)

Spălăm gutuile de puf, le tăiem cubulețe și le punem în oala cu apă. Adăugăm și zahărul și dăm la fiert vreo 15-20 minute. Eu am vrut să adaug și vreo două linguri de sirop de arțar pentru un gust ușor lemnos.

Și-atât.  Enjoy!

IMG_1445[1]

kit de supraviețuire pentru o zi

Nu știu ce măsuri de precauție se iau în general când participi la o conferință (dacă există așa ceva), dar când vine vorba de prima conferință dedicată bloggerilor culinari din România, cred că ar fi indicat să avertizăm lumea că nu se vine cu stomacul gol, da?  (doar pronunția cuvântului soufflé îmi aduce potopul în cavitatea bucală mai repede ca un dans indian)

Continuăm lista cu elementele pe care ar trebui să îl conțină un kit de supraviețuire, și după mâncare ne oprim la atenție: la câți speakeri mișto vor fi, trebuie să le mâncăm vorbele pe pâine.

O parte dintre vorbitorii confirmati care vor urca pe scena la Food Bloggers Conference sunt: Adrian Hadean (Blogger & Realizator TV), Florin Itu (Blogger, Crazy Mother Cooker) , Radu Dumitrescu (Fotograf culinar, Grey Wolf Studios), Larisa Petrini (Managing Partner, Saatchi & Saatchi), Cristina Mazilu (Publisher, BBC Good Food Romania & Blogger, mazilique.ro), Ana Sipciu (Industry Manager, Google), Ana Naie (Blogger, EasyPeasy.ro), Monica Rosu (Blogger, Foodiefamily.ro),  Alexandru Negrea (Head of Facebook Department, Spada), Codruta Popa (Blogger, Codruldepaine.ro), Marius Tudosiei (Owner, Bacania Veche).

Și nu în ultimul rând, trebuie să mai includem în kit un blog culinar (ofc) și poftă de noutăți.

A, și cred că ar trebui și să vă grăbiți, jumătate din locuri s-au ocupat deja!

Ne vedem pe 26 noiembrie, la Crowne Plaza.

mai multe aici

chifle cu ceapă

Câteodată îmi doresc să am mâini de 3 metri lungime, doar ca să pot tăia ceapa fără să vărs o lacrimă. Dar și așa, sunt sigură că tot aș inunda parterul blocului. Baba suferă la frumusețe, iar eu la poftă. C-aș da toate pâinicile din lume pe o chiflă cu ceapă bine făcută. Gata, să trecem la treabă:

Ingrediente (pentru 9-10 chifle micuțe)

– 3-400 grame făină

– jumătate de cub de drojdie

– 1 1/2 cană apă călduță

– sare

– 1 ceapă (sau 2, după câtă preferați în chifle)

– 1 ou

Instrucțiuni:

– punem într-un castron făina și sarea

– drojdia se amestecă bine cu jumătate de cană de apă călduță și se toarnă în castron

– se amestecă bine și încet încorporăm restul de apă

– lăsăm 2 ore la dospit

– între timp tăiem ceapa cubulețe (în caz de probleme la stomac, ceapa se prăjește, eu prefer să o pun crudă pentru un gust mai intens)

– după ce trec cele două ore, turnăm cubulețele de ceapă peste aluat și frământăm bine

– pe o tavă punem două straturi de hârtie de copt și facem cerculețe mici de aluat

– mai lăsăm chifluțele 10 minute la dospit, între timp batem oul și turnăm peste chifle (nu contează dacă se varsă pe lângă chifle, la coacere va intra și sub ele și va rezulta o coajă crocantă și gustoasă)

– turtim ușor cu ajutorul unei furculițe (facem un x cu marginea ei)

– dăm între 20-25 minute la cuptor

Și atât! Cu răbdare, cu lacrimi vărsate și eventual și cu o gumă de mestecat.🙂Fotor1104213141

brioșe cu jager și nucă

Deși vremea a prostit puțin poporul și ne-a dat de înțeles că e cazul să scoatem de la naftalină citatul cu ”Winter is coming” prin posturi și pin-uri, calendaristic încă ne mai bucurăm de toamnă și roadele ei. (zic de nuci, dar din 56 de ingrediente câte are Jagermeisterul, om culege și toamna câteva dintre ele :)) )

Așa, să trecem la lucruri mai serioase (că după ce le scoatem din cuptor și le mâncăm, nu răspundem pentru faptele noastre, da?).

Ingrediente:

a) pentru brioșe:

– 2 ouă

– 200 gr făină

– 3/4 linguri jager

– 2-3 linguri zahăr

– vreo 12 jumătăți de nucă, tocate/mărunțite

– 1 praf de copt

b) pentru frosting:

– 1 plic praf pentru frișcă

– 3-4 linguri jager

opțional: zahăr pudră (dacă vreți ca frosting-ul să nu se prelingă, așa cum am ales eu să fac de altfel)

Instrucțiuni:

– batem ouăle bine

– amestecăm făina cu praful de copt și turnăm peste ouă

– după ce amestecăm, turnăm jager-ul în compoziție, apoi zahărul

– amestecăm până se încheagă și rezultă o compoziție ușor moale și cremoasă, dar solidă

– punem și nucile înăuntru și amestecăm

– pregătim tava pentru brioșe și o ungem cu unt sau punem înăuntrul ei forme de hârtie

– punem câte o lingură de compoziție per brioșă

– dăm la cuptor 15-20 minute

– între timp batem bine praful de frișcă împreună cu jager-ul (punem, dacă vrem, și zahărul pudră pentru a solidifica)

– după ce scoatem brioșele din cuptor și lăsăm 5 minute la răcit, le scoatem din forme/tavă și punem frosting-ul

– putem pune și puțină cacao deasupra

Gata. Ușor. Acum să ne bucurăm de ele.🙂img_1346[1]

Și